Medicul tau stomatolog in Bacau
O viziune din interiorul cabinetului stomatologic
mai 24, 2017
Tombola de Craciun
noiembrie 28, 2018

Nu Doar Un Mar

Un Mar Pe Zi

Nu, doar un mar pe zi nu te salveaza de carie!

Desi pare un subiect atat de cunoscut, niciodata nu vorbim prea mult despre caria dentara. Poate si pentru simplul motiv ca, chiar si mica fiind, poate deveni o problema majora mai rapid decat ti-ai dori.

Caria dentara apare cand bacteriile din cavitatea bucala produc un acid ce incepe sa distruga dintele. Netratata, caria cauzeaza infectie, durere profunda si chiar pierderea dintelui.

Procesul de cariere debuteaza cu o subtila afectare a dintelui, progresand “incet si sigur” in straturile mai profunde ale dintelui, ajungand pana la pulpa acestuia (ea contine vase de sange foarte sensibile, dar si nervi).

Principalii vinovati?

Ei bine, da, igiena dentara precara (mai ales cea inexistenta! :P) ramane o cauza principala in caria dentara si ideea ca este suficient sa-ti periezi dintii este de mult timp perimata. Folosirea regulata a atei dentare, periajul limbii, utilizarea  apei dentare sunt parte din igiena dentara corespunzatoare.

Si da, ar trebui sa te periezi cel putin 2 minute, macar de doua ori pe zi (dimineata si seara), daca nu chiar dupa fiecare masa.

Stiti povestea cu “zaharul dauneaza grav sanatatii?” Se pare ca nu doar zaharul, ci si alimentele bogate in carbohidrati sau acid sunt cauze majore in aparitia cariilor. Alimentele dulci (si nu ne gandim doar la popularele bomboane!) sunt bune prietene ale bacteriilor din gura, ajutandu-le sa carieze dintii si mai repede. Exista multe alimente/bauturi care contin “zahar ascuns”, sucul fiind cel mai bun exemplu in acest sens.

Alimentele acide sunt si ele pe lista “daunatorilor” dintilor sanatosi si chiar si pestele sau painea intra in aceasta categorie. Si daca alimentele dulci hranesc bacteriile bucale, cele acide si bauturile actioneaza imediat asupra smaltului dintelui prin acidul lor.

Ne alaturam astfel nutritionistilor si le sustinem principiile: alimentele sanatoase si evitarea bauturilor dulci carbonatate sunt fundamentale pentru o dantura sanatoasa.

Daca despre cauzele anterioare stim mai toti, despre rolul gurii uscate in caria dentara se stie mai putin, cu siguranta. Legatura este simpla pentru specialist, insa: saliva opreste dezvoltarea placii dentare, de aceea pacientii cu simptom al gurii uscate sunt predispusi la caria dentara. Acest simptom poate avea cauza genetica, dar poate apare si  pe fondul altor probleme de sanatate (diabetul este o astfel de afectiune).

Bruxismul este o alta cauza in caria dentara intrucat implica distrugerea straturilor exterioare de smalt al dintelui. Folosirea unei gutiere poate fi cea mai simpla solutie pentru eliminarea acestei cauze.

“Aschia nu sare departe de trunchi” si, din nefericire, expresia este extrem de reala si in sanatatea dentara, genetica avand un rol major in predispozitia la caria dentara. Preventia ramane insa singura solutie in lupta cu genele, in acest caz.

Inaintarea in varsta nu aduce doar intelepciune, ci si un risc mai mare in aparitia cariilor dentare. Medicamentele care determina gura uscata, retragerea gingiilor, igiena dentara precara- toate se acutizeaza odata cu varsta.

Concluzia?

Termina marul de mancat si nu ezita sa te programezi la stomatolog. Sa nu mergi la doctorul stomatolog in mod regulat este, de fapt, o mare cauza in aparitia cariilor dentare. Daca nu ai probleme curente, nu ar trebui sa-l vizitezi decat o data la 6 luni. Sa nu uitam ca, pana la urma, cel mai abilitat in a identifica, din fasa, orice semn de carie dentara este tot medicul stomatolog.

Comments are closed.